- DECLARAȚIE DE POLITICĂ MONETARĂ
CONFERINȚĂ DE PRESĂ
Christine Lagarde, președinta BCE,
Luis de Guindos, vicepreședintele BCE
Frankfurt pe Main, 3 februarie 2022
Bună ziua, împreună cu domnul vicepreședinte, vă urez bun venit la conferința noastră de presă!
Economia zonei euro continuă să se redreseze, iar condițiile pe piața forței de muncă se ameliorează în continuare, susținute de sprijinul amplu din partea politicilor. Totuși, creșterea va rămâne probabil scăzută în primul trimestru, în condițiile în care valul actual al pandemiei afectează încă activitatea economică. Deficitele de materiale, echipamente și forță de muncă continuă să frâneze producția în unele sectoare. Costurile ridicate ale produselor energetice au un impact nefavorabil asupra veniturilor și este probabil să inhibe cheltuielile. Cu toate acestea, economia este afectată tot mai puțin de fiecare val al pandemiei, iar factorii care restrâng producția și consumul ar trebui să se disipeze treptat, permițând un nou reviriment puternic al economiei pe parcursul anului.
Inflația a înregistrat o creștere pronunțată în ultimele luni și s-a situat din nou peste așteptări în ianuarie. Această evoluție se datorează cu precădere costurilor mai ridicate ale produselor energetice, care alimentează creșterea prețurilor în multe sectoare, precum și scumpirii alimentelor. Inflația se va menține probabil la niveluri ridicate pe o perioadă mai îndelungată decât s-a anticipat anterior, dar se va reduce în cursul acestui an.
Consiliul guvernatorilor a confirmat așadar deciziile adoptate în cadrul ședinței sale de politică monetară din luna decembrie a anului trecut, prezentate detaliat în comunicatul de presă publicat astăzi, la ora 13.45. În consecință, vom continua să reducem progresiv ritmul achizițiilor noastre de active în trimestrele următoare și vom înceta efectuarea achizițiilor nete în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP) la sfârșitul lunii martie. În actualul context marcat de incertitudini, trebuie să menținem, mai mult decât oricând, gradul de flexibilitate și toate opțiunile deschise în ceea ce privește conduita politicii monetare. Consiliul guvernatorilor este pregătit să își ajusteze toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația se stabilizează la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu.
Voi prezenta acum mai detaliat modul în care vedem evoluția economiei și a inflației, iar apoi voi vorbi despre evaluarea condițiilor financiare și monetare.
Activitatea economică
Creșterea economică s-a moderat la 0,3% în ultimul trimestru al anului trecut. Cu toate acestea, producția a atins, la sfârșitul anului 2021, nivelul din perioada pre-pandemie. Este probabil ca activitatea economică și cererea să rămână modeste la începutul anului din mai multe motive. În primul rând, măsurile restrictive afectează serviciile pentru consumatori, îndeosebi în sectoarele călătoriilor, turismului, serviciilor de ospitalitate și divertismentului. Deși ratele de infectare sunt încă foarte ridicate, impactul pandemiei asupra activității economice se dovedește, în prezent, a fi mai puțin dăunător. În al doilea rând, costurile ridicate ale produselor energetice reduc puterea de cumpărare a gospodăriilor populației și câștigurile firmelor, ceea ce limitează consumul și investițiile. În al treilea rând, deficitele de echipamente, materiale și forță de muncă din unele sectoare continuă să frâneze producția de bunuri prelucrate, să provoace întârzieri în construcții și să inhibe redresarea în unele segmente ale sectorului serviciilor. Există indicii potrivit cărora aceste blocaje pot începe să se diminueze, dar vor persista încă o perioadă.
Dincolo de orizontul pe termen scurt, creșterea ar trebui să înregistreze un reviriment puternic pe parcursul anului 2022, sub impulsul cererii interne robuste. Întrucât condițiile pe piața forței de muncă se ameliorează în continuare, pe fondul creșterii numărului de persoane ocupate și al reducerii numărului de angajați din schemele de menținere a locurilor de muncă, gospodăriile populației ar trebui să beneficieze de venituri mai mari și să își sporească cheltuielile. Redresarea globală și sprijinul actual din partea politicii monetare și a celei fiscale contribuie, de asemenea, la aceste perspective favorabile. Măsurile fiscale și reformele structurale țintite și destinate sporirii productivității, adaptate condițiilor din diferite țări din zona euro, rămân esențiale pentru a completa cu eficacitate politica noastră monetară.
Inflația
Inflația s-a accelerat la 5,1% în luna ianuarie, față de 5,0% în decembrie 2021. Este probabil ca aceasta să se mențină la niveluri ridicate pe termen scurt. Prețurile produselor energetice constituie în continuare motivul principal al ratei înalte a inflației. Impactul direct al acestora a reprezentat peste jumătate din inflația totală în luna ianuarie, costurile produselor energetice alimentând, de asemenea, creșterea prețurilor în multe sectoare. Și prețurile alimentelor s-au majorat, pe seama unor factori sezonieri, a costurilor ridicate de transport și a creșterii prețului îngrășămintelor. În plus, scumpirile s-au generalizat, prețurile unui număr mare de bunuri și servicii majorându-se semnificativ. Majoritatea măsurilor inflației de bază au înregistrat o creștere în ultimele luni, deși persistența acestor intensificări rămâne incertă, dat fiind rolul factorilor pandemici temporari. Indicatorii de piață sugerează o moderare a dinamicii prețurilor produselor energetice în cursul anului 2022, iar presiunile asupra prețurilor generate de blocajele la nivelul ofertei pe plan mondial ar trebui, de asemenea, să se diminueze.
Condițiile pe piața forței de muncă continuă să se amelioreze, deși creșterea câștigurilor salariale rămâne modestă pe ansamblu. În timp, revenirea economiei la funcționarea la capacitate maximă ar trebui să susțină o majorare mai rapidă a câștigurilor salariale. Măsurile anticipațiilor privind inflația pe termen mai lung bazate pe indicatorii pieței au rămas, în linii mari, stabile, la rate ușor inferioare nivelului de 2% de la ultima noastră ședință de politică monetară. Cele mai recente măsuri bazate pe sondaje se situează la circa 2%. Acești factori vor contribui, de asemenea, în continuare la inflația de bază și vor sprijini plasarea de o manieră durabilă a inflației totale la nivelul țintei noastre de 2%.
Evaluarea riscurilor
Considerăm în continuare că balanța riscurilor la adresa perspectivelor economice este, în linii mari, echilibrată pe termen mediu. Evoluția economiei ar putea depăși așteptările în cazul în care gospodăriile populației manifestă mai multă încredere și economisesc mai puțin decât se estimează. În schimb, deși incertitudinile asociate pandemiei s-au atenuat într-o oarecare măsură, tensiunile geopolitice s-au intensificat. De asemenea, costurile persistent ridicate ale produselor energetice ar putea exercita un efect inhibitor mai puternic decât s-a anticipat asupra consumului și investițiilor. Ritmul soluționării blocajelor la nivelul ofertei reprezintă un risc suplimentar la adresa perspectivelor creșterii economice și ale inflației. Comparativ cu anticipațiile noastre din luna decembrie, balanța riscurilor la adresa perspectivelor inflației este înclinată în sensul creșterii, în special pe termen scurt. Dacă presiunile asupra prețurilor alimentează majorări salariale mai mari decât cele anticipate sau dacă economia revine mai rapid la funcționarea la capacitate maximă, inflația ar putea atinge valori mai ridicate.
Condițiile financiare și monetare
Ratele dobânzilor pe piață s-au majorat de la ședința noastră din luna decembrie. Cu toate acestea, costurile de finanțare a băncilor au rămas, până în prezent, limitate. Ratele dobânzilor active practicate de bănci la creditele acordate firmelor și populației continuă să se situeze la niveluri minime istorice, iar condițiile de finanțare pentru economie rămân favorabile. Activitatea de creditare a firmelor s-a intensificat, susținută atât de împrumuturile pe termen scurt, cât și de cele pe termen mai îndelungat. Cererea robustă de credite ipotecare sprijină creditarea populației. Băncile sunt acum la fel de profitabile ca înainte de pandemie, iar bilanțurile lor rămân solide.
Potrivit celui mai recent sondaj al nostru privind creditul bancar, cererea de împrumuturi din partea firmelor a înregistrat o creștere puternică în ultimul trimestru al anului 2021. Aceasta a fost determinată atât de necesarul mai mare de capital circulant, generat de blocajele la nivelul ofertei, cât și de sporirea finanțării investițiilor pe termen mai îndelungat. În plus, estimarea de către bănci a riscurilor de credit continuă să fie, pe ansamblu, favorabilă, în principal pe seama evaluării pozitive a perspectivelor economice.
Concluzie
Pe scurt, economia zonei euro continuă să se redreseze, dar, potrivit anticipațiilor, creșterea rămâne scăzută în primul trimestru. Deși perspectivele inflației sunt incerte, inflația se va menține probabil la niveluri ridicate pe o perioadă mai îndelungată decât s-a anticipat anterior, dar se va reduce în cursul acestui an. Vom rămâne atenți la datele noi și vom evalua meticulos implicațiile la adresa perspectivelor inflației pe termen mediu. Suntem pregătiți să ne ajustăm toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația se stabilizează la nivelul țintei noastre de 2% pe termen mediu.
Vă stăm acum la dispoziție pentru întrebări.
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- [email protected]
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media