Declarație introductivă susținută în cadrul conferinței de presă
Mario Draghi, președintele BCE,
Vítor Constâncio, vicepreședintele BCE,
Frankfurt pe Main, 3 decembrie 2015
Doamnelor și domnilor, îmi face o deosebită plăcere să vă urez, împreună cu vicepreședintele, bun venit la conferința noastră de presă. Vă vom prezenta acum rezultatele ședinței de astăzi a Consiliului guvernatorilor, la care a participat și vicepreședintele Comisiei Europene, dl Dombrovskis.
Pe baza analizelor economice și monetare periodice, am efectuat astăzi o evaluare aprofundată a robusteții și persistenței factorilor care încetinesc, în prezent, revenirea inflației la niveluri inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu și am reexaminat gradul de acomodare a politicii monetare. Ca urmare, Consiliul guvernatorilor a adoptat deciziile următoare în vederea îndeplinirii obiectivului său privind stabilitatea prețurilor.
În primul rând, cu privire la ratele dobânzilor reprezentative ale BCE, am decis să reducem rata dobânzii la facilitatea de depozit cu 10 puncte de bază, până la -0,30%. Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la nivelurile actuale de 0,05% și, respectiv, 0,30%.
În al doilea rând, cu privire la măsurile neconvenționale de politică monetară, am decis extinderea programului de achiziționare de active. Astfel, se intenționează efectuarea achizițiilor lunare în valoare de 60 de miliarde EUR în cadrul acestui program până la sfârșitul lunii martie 2017 sau ulterior, dacă va fi necesar, și, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susținută a traiectoriei inflației, care să fie în concordanță cu obiectivul de a menține rate ale inflației inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu.
În al treilea rând, am decis reinvestirea principalului aferent titlurilor ajunse la scadență din cadrul programului de achiziționare de active atât timp cât va fi necesar. Aceasta va contribui la asigurarea atât a unor condiții de lichiditate favorabile, cât și a unei orientări corespunzătoare a politicii monetare. Detaliile tehnice vor fi comunicate la momentul oportun.
În al patrulea rând, am decis să includem, în cadrul programului de achiziționare de titluri emise de sectorul public, instrumentele de credit tranzacționabile exprimate în euro emise de autorități regionale și locale din zona euro în lista de active eligibile pentru achizițiile periodice efectuate de băncile centrale naționale respective.
În al cincilea rând, am decis să continuăm derularea operațiunilor principale de refinanțare și a operațiunilor de refinanțare pe termen mai lung cu scadența la trei luni sub forma unor licitații cu rată fixă a dobânzii și alocare integrală atât timp cât va fi necesar și cel puțin până la încheierea ultimei perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii din 2017.
Deciziile de astăzi au fost adoptate în vederea asigurării revenirii ratelor inflației către niveluri inferioare, dar apropiate de 2% pe termen mediu și, implicit, a ancorării anticipațiilor privind inflația pe termen mediu. Cele mai recente proiecții ale experților includ evoluțiile favorabile de pe piețele financiare, înregistrate ulterior ultimei noastre ședințe privind politica monetară. Acestea indică în continuare riscuri în sensul scăderii la adresa perspectivelor inflației, precum și o dinamică a inflației relativ mai modestă decât cea anticipată anterior. Aceasta urmează revizuirilor în sensul scăderii din proiecțiile anterioare. Persistența unor rate scăzute ale inflației reflectă atât influența deficitului substanțial de cerere agregată asupra prețurilor interne, cât și cea a unor factori inhibitori din mediul extern.
Noile măsuri vor asigura condiții financiare acomodative și vor consolida în continuare impactul stimulativ important al măsurilor luate începând cu luna iunie 2014, care au avut efecte pozitive semnificative asupra condițiilor de finanțare, creditului și economiei reale. Totodată, deciziile adoptate astăzi creează premisele intensificării ritmului redresării economice din zona euro și sporirii rezistenței acesteia la șocurile economice manifestate recent pe plan internațional. Consiliul guvernatorilor va monitoriza cu atenție evoluția perspectivelor privind stabilitatea prețurilor și, dacă va fi necesar, are disponibilitatea și capacitatea de a acționa, utilizând toate instrumentele de care dispune în cadrul mandatului său, pentru a menține un grad adecvat de acomodare a politicii monetare. În acest context, Consiliul guvernatorilor reiterează că programul de achiziționare de active oferă un grad suficient de flexibilitate în ceea ce privește ajustarea dimensiunii, structurii și duratei acestuia.
Permiteți-mi să explic acum mai detaliat evaluarea noastră, începând cu analiza economică. După o majorare de 0,4% în trimestrul II 2015, PIB real în zona euro a crescut în trimestrul III cu 0,3% față de trimestrul anterior, cel mai probabil pe seama unei contribuții în continuare pozitive din partea consumului, precum și a unor evoluții mai modeste ale investițiilor și exporturilor. Informațiile oferite de indicatorii din cele mai recente sondaje sugerează continuarea creșterii PIB real în ultimul trimestru al anului 2015. Privind în perspectivă, anticipăm că redresarea economică va continua. Cererea internă ar trebui să fie susținută în continuare atât de măsurile de politică monetară adoptate și de impactul favorabil al acestora asupra condițiilor financiare, cât și de progresele înregistrate anterior în domeniul consolidării fiscale și al reformelor structurale. În plus, prețurile scăzute ale petrolului ar trebui să sprijine veniturile disponibile reale ale populației și rentabilitatea companiilor și, implicit, consumul privat și investițiile. Totodată, cheltuielile publice se vor majora probabil în unele părți din zona euro, reflectând măsurile adoptate în sprijinul refugiaților. Cu toate acestea, redresarea economică în zona euro continuă să fie afectată de perspectivele scăzute de creștere ale economiilor emergente, de schimburile comerciale modeste la nivel internațional, de ajustările bilanțiere necesare într-o serie de sectoare, precum și de ritmul lent de implementare a reformelor structurale.
Această evaluare este reflectată, în linii mari, de proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților Eurosistemului din luna decembrie 2015, care anticipează un ritm anual de creștere a PIB real de 1,5% în 2015, 1,7% în 2016 și 1,9% în 2017. Comparativ cu proiecțiile macroeconomice ale experților BCE din luna septembrie 2015, perspectivele privind creșterea PIB real sunt, în general, neschimbate.
Riscurile la adresa perspectivelor creșterii economice pentru zona euro reflectă îndeosebi incertitudinile sporite asociate evoluțiilor economiei mondiale, precum și riscuri geopolitice mai ample. Aceste riscuri au potențialul de a afecta creșterea la nivel mondial și cererea externă pentru exporturile zonei euro, precum și încrederea la o scară mai largă.
Potrivit estimării preliminare a Eurostat, rata anuală a inflației IAPC în zona euro s-a situat la 0,1% în luna noiembrie 2015, nivel nemodificat față de luna octombrie, însă sub estimări. Această evoluție a reflectat majorări ușor inferioare ale prețurilor serviciilor și produselor industriale, compensate în principal de o contribuție negativă mai scăzută din partea prețurilor produselor energetice. Pe baza informațiilor disponibile și a cotațiilor futures actuale ale petrolului, se preconizează că rata anuală a inflației IAPC se va majora la sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016, în principal pe seama efectelor de bază asociate scăderii prețurilor petrolului în ultimele luni ale anului 2014. Potrivit proiecțiilor, ratele inflației ar trebui să crească în continuare pe parcursul anilor 2016 și 2017, susținute de măsurile de politică monetară adoptate anterior – și completate de cele anunțate astăzi –, de redresarea economică anticipată și de propagarea scăderilor anterioare ale cursului de schimb al euro. Consiliul guvernatorilor va monitoriza cu atenție evoluția ratelor inflației în perioada următoare.
Această direcție a evoluțiilor viitoare este reflectată și de proiecțiile macroeconomice pentru zona euro ale experților Eurosistemului din luna decembrie 2015, care preconizează o rată anuală a inflației IAPC de 0,1% în 2015, 1,0% în 2016 și 1,6% în 2017. Comparativ cu proiecțiile macroeconomice ale experților BCE din luna septembrie 2015, perspectivele privind inflația IAPC au fost revizuite în sens ușor descendent.
În ceea ce privește analiza monetară, datele recente confirmă creșterea solidă a masei monetare (M3), variația anuală a M3 intensificându-se de la 4,9% în luna septembrie 2015 la 5,3% în luna octombrie. Dinamica anuală a M3 este, în continuare, sprijinită în principal de componentele sale cele mai lichide, ritmul anual de creștere a agregatului monetar în sens restrâns M1 fiind de 11,8% în luna octombrie, față de 11,7% în luna septembrie.
Dinamica împrumuturilor s-a menținut pe traiectoria de redresare treptată înregistrată de la începutul anului 2014. Variația anuală a creditelor acordate societăților nefinanciare (date ajustate cu volumul vânzărilor de credite și al operațiunilor de securitizare) a crescut la 0,6% în luna octombrie, comparativ cu 0,1% în septembrie. În pofida acestor dinamici pozitive, evoluția împrumuturilor acordate întreprinderilor continuă să reflecte decalajul acestora în raport cu faza ciclului economic, evoluția riscului de credit și procesul de ajustare continuă a bilanțurilor în sectorul financiar și cel nefinanciar. Ritmul anual de creștere a creditelor acordate populației (date ajustate cu volumul vânzărilor de credite și al operațiunilor de securitizare) s-a majorat la 1,2% în luna octombrie, față de 1,1% în septembrie. În ansamblu, măsurile de politică monetară introduse începând cu luna iunie 2014 au ameliorat în mod evident condițiile de creditare pentru firme și populație și fluxurile de credite la nivelul zonei euro.
În concluzie, coroborarea rezultatului analizei economice cu semnalele evidențiate de analiza monetară a confirmat necesitatea unui stimul monetar suplimentar pentru a asigura revenirea ratelor inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%.
Politica monetară vizează menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, iar orientarea acomodativă a acesteia sprijină activitatea economică. Cu toate acestea, pentru a valorifica la maximum avantajele oferite de măsurile de politică monetară adoptate de Consiliul guvernatorilor, este necesară o contribuție decisivă din partea politicilor din alte domenii. Având în vedere nivelul în continuare ridicat al șomajului structural și dinamica scăzută a PIB potențial în zona euro, redresarea ciclică în curs ar trebui să fie susținută de politici structurale eficace. În acest sens, acțiuni de îmbunătățire a mediului de afaceri, inclusiv furnizarea unei infrastructuri publice adecvate, sunt esențiale în vederea intensificării dinamicii investițiilor productive, stimulării procesului de creare de locuri de muncă și creșterii productivității. Implementarea rapidă și eficace a reformelor structurale, în contextul unei politici monetare acomodative, va conduce nu numai la dinamizarea creșterii economice sustenabile în zona euro, ci și la consolidarea anticipațiilor privind înregistrarea unor venituri permanente mai ridicate și la obținerea mai rapidă a unor rezultate favorabile în urma aplicării reformelor, zona euro devenind astfel mai rezistentă la șocuri globale. Politicile fiscale ar trebui să sprijine redresarea economică, menținându-se însă conforme cu regulile fiscale ale Uniunii Europene. Implementarea integrală și consecventă a Pactului de stabilitate și creștere este esențială pentru asigurarea încrederii în cadrul nostru fiscal. În același timp, toate statele ar trebui să aspire la o structură a politicii fiscale mai favorabilă creșterii economice.
Vă stăm acum la dispoziție pentru întrebări.
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- [email protected]
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media