- COMUNICAT DE PRESĂ
Decizii de politică monetară
26 octombrie 2023
Consiliul guvernatorilor a decis astăzi ca cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Informațiile noi au confirmat, în linii mari, evaluarea sa precedentă privind perspectivele inflației pe termen mediu. Încă se anticipează că inflația se va menține prea ridicată pe o perioadă prea îndelungată, iar presiunile inflaționiste interne rămân intense. În același timp, inflația a înregistrat o scădere accentuată în luna septembrie, inclusiv ca urmare a unor efecte de bază puternice, cea mai mare parte a măsurilor inflației de bază continuând să se reducă. Majorările anterioare ale ratelor dobânzilor decise de Consiliul guvernatorilor continuă să se transmită de o manieră solidă la nivelul condițiilor de finanțare, ceea ce frânează tot mai mult cererea și, implicit, contribuie la diminuarea inflației.
Consiliul guvernatorilor este hotărât să asigure revenirea la momentul oportun a inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu. Pe baza evaluării sale actuale, Consiliul guvernatorilor consideră că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE se situează la niveluri care, menținute pe o durată suficient de îndelungată, vor contribui substanțial la acest obiectiv. Deciziile viitoare ale Consiliului guvernatorilor vor asigura că ratele sale de politică monetară vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive atât timp cât va fi necesar.
Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date pentru a determina nivelul de restrictivitate și durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Mai exact, deciziile Consiliului guvernatorilor privind ratele dobânzilor se vor baza pe evaluarea sa privind perspectivele inflației în funcție de noile date economice și financiare, de dinamica inflației de bază și de robustețea transmisiei politicii monetare.
Ratele dobânzilor reprezentative ale BCE
Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% și, respectiv, 4,00%.
Programul de achiziționare de active (asset purchase programme – APP) și programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP)
Portofoliul aferent APP se reduce într-un ritm măsurat și previzibil, în condițiile în care Eurosistemul nu mai reinvestește principalul aferent titlurilor ajunse la scadență.
În ceea ce privește PEPP, Consiliul guvernatorilor intenționează să reinvestească principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul programului cel puțin până la sfârșitul anului 2024. În orice caz, reducerea progresivă în viitor a portofoliului PEPP va fi gestionată astfel încât să se evite o interferență cu orientarea adecvată a politicii monetare.
Consiliul guvernatorilor va continua să aplice o abordare flexibilă în ceea ce privește reinvestirea răscumpărărilor de titluri ajunse la scadență în cadrul portofoliului aferent PEPP, în vederea contracarării riscurilor asociate pandemiei la adresa mecanismului de transmisie a politicii monetare.
Operațiunile de refinanțare
În condițiile în care băncile rambursează sumele împrumutate în cadrul operațiunilor țintite de refinanțare pe termen mai lung, Consiliul guvernatorilor va evalua periodic modul în care operațiunile țintite de creditare și rambursările în curs contribuie la orientarea politicii sale monetare.
***
Consiliul guvernatorilor este pregătit să își ajusteze toate instrumentele în limitele mandatului său pentru a asigura revenirea inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu și pentru a menține funcționarea fără sincope a transmisiei politicii monetare. De asemenea, instrumentul de protecție a transmisiei politicii monetare (Transmission Protection Instrument – TPI) este disponibil pentru a contracara o dinamică nejustificată, dezordonată a pieței care constituie o amenințare gravă la adresa transmisiei politicii monetare la nivelul tuturor țărilor din zona euro, permițând astfel Consiliului guvernatorilor să își îndeplinească cu mai multă eficacitate mandatul privind stabilitatea prețurilor.
Președinta BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, începând cu ora 14.45 (ora Europei Centrale).
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- [email protected]
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media