- COMUNICAT DE PRESĂ
Decizii de politică monetară
9 septembrie 2021
Pe baza evaluării comune a condițiilor de finanțare și a perspectivelor inflației, Consiliul guvernatorilor consideră că pot fi menținute condiții favorabile de finanțare cu o reducere moderată, comparativ cu cele două trimestre precedente, a ritmului achizițiilor nete de active în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme – PEPP).
Consiliul guvernatorilor a confirmat, de asemenea, celelalte măsuri ale sale, respectiv nivelul ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE, semnalele sale privind evoluția viitoare probabilă a acestora, achizițiile sale în cadrul programului de achiziționare de active (asset purchase programme – APP), politicile sale de reinvestire și operațiunile sale de refinanțare pe termen mai lung. Mai exact:
Ratele dobânzilor reprezentative ale BCE
Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, −0,50%.
În sprijinul țintei sale simetrice a inflației de 2% și în concordanță cu strategia sa de politică monetară, Consiliul guvernatorilor anticipează menținerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa că inflația atinge nivelul de 2% mult înainte de sfârșitul orizontului său de proiecție și de o manieră durabilă pentru restul orizontului de proiecție și va considera că progresele realizate la nivelul inflației de bază sunt suficient de avansate pentru a fi în concordanță cu stabilizarea inflației la nivelul de 2% pe termen mediu. Aceasta poate implica, de asemenea, o perioadă tranzitorie în care inflația se situează moderat deasupra țintei.
Programul de achiziționare de active (APP)
Achizițiile nete în cadrul APP vor continua într-un ritm lunar de 20 de miliarde EUR. Consiliul guvernatorilor anticipează în continuare derularea achizițiilor nete lunare de active în cadrul APP atât timp cât va fi necesar în vederea consolidării impactului acomodativ al ratelor sale de politică monetară și încetarea acestora puțin înainte de a iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE.
De asemenea, Consiliul guvernatorilor intenționează să continue reinvestirea, în totalitate, a principalului aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul APP pe o perioadă extinsă după data la care va iniția majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE și, în orice caz, atât timp cât va fi necesar pentru menținerea unor condiții favorabile de lichiditate și a unui grad amplu de acomodare monetară.
Programul de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (PEPP)
Consiliul guvernatorilor va continua să efectueze achiziții nete de active în cadrul PEPP, cu o valoare totală de 1 850 de miliarde EUR, cel puțin până la sfârșitul lunii martie 2022 și, în orice caz, până când va considera că faza de criză a pandemiei de coronavirus a fost depășită.
Pe baza evaluării comune a condițiilor de finanțare și a perspectivelor inflației, Consiliul guvernatorilor consideră că pot fi menținute condiții favorabile de finanțare cu o reducere moderată, comparativ cu cele două trimestre precedente, a ritmului achizițiilor nete de active în cadrul PEPP.
Consiliul guvernatorilor va efectua achizițiile de o manieră flexibilă, în conformitate cu condițiile de pe piață și în vederea evitării unei înăspriri a condițiilor de finanțare care nu este în concordanță cu contracararea impactului în sensul scăderii exercitat de pandemie asupra traiectoriei proiectate a inflației. În plus, flexibilitatea achizițiilor în timp, la nivelul categoriilor de active și între jurisdicții va continua să sprijine transmisia fără sincope a politicii monetare. Dacă menținerea condițiilor favorabile de finanțare poate fi asigurată prin fluxuri de achiziții de active care nu epuizează pachetul pe parcursul orizontului stabilit pentru achizițiile nete efectuate în cadrul PEPP, nu este necesară utilizarea integrală a pachetului. De asemenea, pachetul poate fi recalibrat, dacă este necesar, pentru menținerea unor condiții favorabile de finanțare care să contribuie la contracararea șocului negativ generat de pandemie la adresa traiectoriei inflației.
Consiliul guvernatorilor va continua să reinvestească principalul aferent titlurilor ajunse la scadență achiziționate în cadrul PEPP cel puțin până la sfârșitul anului 2023. În orice caz, reducerea progresivă în viitor a portofoliului PEPP va fi gestionată astfel încât să se evite o interferență cu orientarea adecvată a politicii monetare.
Operațiunile de refinanțare
Consiliul guvernatorilor va continua, de asemenea, să furnizeze un volum amplu de lichiditate prin intermediul operațiunilor sale de refinanțare. Mai exact, cea de-a treia serie de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mai lung (targeted longer-term refinancing operations – OTRTL III) rămâne o sursă atractivă de finanțare pentru bănci, sprijinind creditarea bancară a firmelor și a populației.
***
Consiliul guvernatorilor este pregătit să își ajusteze toate instrumentele, după caz, pentru a asigura că inflația se stabilizează la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu.
Președinta BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, începând cu ora 14.30 (ora Europei Centrale).
Pentru formularea exactă convenită în cadrul Consiliului guvernatorilor, a se vedea versiunea în limba engleză.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- [email protected]
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media