Contrafacerea bancnotelor euro se menține scăzută în semestrul II 2016
- În semestrul II 2016 au fost retrase din circulație 353 000 de bancnote euro contrafăcute
- Aproximativ 80% dintre bancnotele contrafăcute sunt bancnote de 20 EUR și de 50 EUR
- Toate bancnotele euro pot fi verificate utilizând metoda „atinge, privește, înclină”
- Bancnotele euro rămân un mijloc de plată sigur și de încredere
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat astăzi că aproximativ 353 000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulație în semestrul II 2016, cifră ușor mai ridicată față de semestrul I 2016 și cu 20,7% inferioară celei din semestrul II 2015. Volumul bancnotelor contrafăcute rămâne foarte scăzut, raportat la numărul în creștere de bancnote euro autentice aflate în circulație (peste 19 miliarde în semestrul II 2016).
Tabelul următor prezintă evoluția semestrială:
Perioada |
2013/II | 2014/I | 2014/II | 2015/I | 2015/II | 2016/I | 2016/II |
Numărul de bancnote contrafăcute | 353 000 | 331 000 | 507 000 | 454 000 | 445 000 | 331 000 | 353 000 |
Încă de la introducerea primei serii de bancnote euro, Eurosistemul – BCE și cele 19 bănci centrale naționale din zona euro – a recomandat publicului să dea dovadă de vigilență în privința bancnotelor primite. Bancnotele autentice pot fi recunoscute utilizând metoda simplă „atinge, privește, înclină”, prezentată atât pe paginile referitoare la euro de pe website-ul BCE, cât și pe website-urile băncilor centrale naționale din Eurosistem.
Eurosistemul utilizează diferite canale de comunicare pentru a ajuta populația să facă distincția între bancnotele autentice și cele contrafăcute și pentru a sprijini agenții profesioniști care operează cu numerar să se asigure că aparatele de sortare și de procesare a bancnotelor pot identifica în mod exact bancnotele contrafăcute și le pot retrage din circulație.
Dacă o persoană primește o bancnotă suspectă, aceasta din urmă trebuie verificată prin comparație directă cu una despre care se știe că este autentică. În cazul în care suspiciunile sunt confirmate, trebuie contactate organele de poliție sau, în funcție de practica națională, banca centrală națională respectivă ori o bancă comercială. Eurosistemul sprijină organele de aplicare a legii în activitatea lor de combatere a contrafacerii monedei euro.
Eurosistemul are datoria de a proteja integritatea bancnotelor euro și de a îmbunătăți în continuare tehnologia de producere a bancnotelor. Seria „Europa” va asigura un grad sporit de siguranță a bancnotelor și va contribui la menținerea încrederii publicului în moneda euro.
Mai jos este prezentată structura, pe cupiuri, a numărului total de bancnote contrafăcute retrase din circulație în semestrul II 2016.
Cupiură |
5 EUR | 10 EUR | 20 EUR | 50 EUR | 100 EUR | 200 EUR | 500 EUR |
Structura procentuală pe cupiuri |
0,8% | 3,7% | 37,8% | 42,5% | 9,7% | 0,6% | 4,9% |
În perioada respectivă:
- bancnotele de 20 EUR și de 50 EUR au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri. Comparativ cu cifrele raportate pentru semestrul I 2016, proporția de bancnote de 20 EUR contrafăcute a crescut, iar cea de bancnote de 50 EUR a scăzut. Cumulate, ponderile acestora au reprezentat 80,3% din numărul total al bancnotelor contrafăcute;
- cele mai multe (93,6%) dintre bancnotele contrafăcute au fost identificate în țări din zona euro. Aproximativ 5,4% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro și 1% din alte regiuni ale lumii.
Noua bancnotă de 50 EUR, dotată cu elemente de siguranță inovatoare, va fi lansată la data de 4 aprilie 2017. Fabricanții de echipamente în domeniul bancnotelor și alți furnizori vor continua să primească sprijin din partea Eurosistemului pentru adaptarea aparatelor lor și a dispozitivelor de autentificare a bancnotelor la noua bancnotă. Dacă echipamentele nu pot accepta încă noua bancnotă, operatorii/deținătorii ar trebui să contacteze imediat furnizorii sau fabricanții.
Pentru întrebări din partea mass-media, persoana de contact este Eszter Miltényi-Torstensson, tel.: +49 69 1344 8034.
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- [email protected]
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media